Daca despre Foca se zice ca este cel care raspunde de incendiile si arsita care parjolesc campurile cu grane, Ilie Palie se crede ca ar fi fratele,…
ilie-ilie-palie-foca- Santilie, zeul focului si al soarelui. Santilie, zeul focului si al soarelui din Panteonul romanesc, este identificat cu Helios din mitologia greaca si cu Gebeleisis din mitologia geto-daca. Sub influenta crestinismului, acesta a preluat numele si data de celebrare ale Sfantului Prooroc Ilie
Despre Ilie Pălie, sărbătorit în 21 iulie, se spune că ar fi fost vizitiul lui Sântilie. În popor circulă superstiţia că oamenii care lucrează de Sf. Ilie sunt „păliţi", chiar a doua zi, de unde şi vine numele de Ilie Pălie pentru ziua de 21 iulie. S-ar mai zice că Pălie naşte focul, iar Foca, ce cade următoarea zi, ar sufla în acel foc şi l-ar face mai mare. În general, lumea aminteşte de Foca pe 22 iulie, dar în calendarul bisericesc apare abia pe 23 iulie.
Foca este ocrotitorul celor care navighează pe ape. Există, totuși, o legătură: atunci când se aprinde ceva și apare un foc, pentru a fi stins este necesară apa. În realitate, Sfântul Mucenic Foca a fost episcop de Sinope, ale cărui moaște au fost aduse la Constantinopol în ziua de 23 iulie, anul 403.
Sub influenta crestinismului, acesta a preluat numele si data de celebrare ale Sfantului Prooroc Ilie Santilie bate toaca in cer la miezul noptii Santilie, unul dintre cele mai impresionante personaje din traditia populara romaneasca, este sarbatorit pe 20 iulie, in toiul verii.
Sfântul Ilie, Ilie Pălie și Foca. Creștinii ortodocși îl sărbătoresc în fiecare an pe data de 20 iulie pe Sfântul Prooroc Ilie, responsabilul cu ploile însoțite de tunete și potrivit tradiției, ploile din luna iulie sunt cunoscute ca "ploile Sfântului Ilie". Tradiția românească îl identifică pe Sfântul Ilie cu responsabilul cu ploile în cer.
b06MH.
ilie palie si foca