Basmul nuvelistic Este o narațiune ce are un caracter general, iar eroul este urmărit din copilărie până la o vârstă fragedă a împlinirii în viață. În acest tip de basm, eroul combină inteligența cu viclenia, iar în cele din urmă reușește să depășească orice obstacol. Recomandări
Povestea cântecului de Vladimir Colin poveste de citit - Vladimir Colin - Povestea cântecului Tocmai dincolo de zare, undeva în depărtare, chiar în mijloc de ocean şi pe insula Buian[1] , stă un moş sub pom şi-aşteaptă să îi pice-o pară coaptă.Stai pe loc, nu te zori, şi povestea va veni. Fete mari de-or s-o asculte au să aibă panglici multe, şi mărgele, şi inele, şi
Dar până la urmă există o legătură cu basmul lui Vladimir Colin, despre care vorbeam la început. Volumul Basmele omului cuprinde basme populare culese din țările din jurul României; Povestea cântecului este la origine un basm ucrainean, la fel ca Hava naghila, care se trage dintr-o zonă limitrofă între România și Ucraina. Hava Oren
Acesta mai este și foarte rău și egoist deoarece o tine pe prințesa prizoniera și vrea să se căsătorească cu ea,deși aceasta se împotrivea.Insa dibăcia lui Făt-Frumos este mai mare decât cea a zmeului,acesta reușind să îl învingă. Studenții caută, de asemenea, următoarele - cati ani are Andra si ce par are si ochii
Basm popular ucrainean Povestea cântecului Tocmai dincolo de zare, undeva în depărtare, chiar în mijloc de ocean şi pe insula Buian (insulă fabuloasă din folclorul ucrainean), stătea un moş sub pom şi aştepta să îi pice o pară coaptă. Stai pe loc, nu te zori şi povestea va veni.
Unitatea 4 - 2 rezumate Tezeu și Minotaurul de Florin Bican - citeste povestea. Unitatea 5 - 3 rezumate scurte Zâna Munților, basm cules de Petre Ispirescu - citeste povestea Unitatea 6 - Jurnal de călătorie - jurnalul de călătorie al Monicăi, elevă în clasa a V-a la o școală gimnazială din București.
DWUFGTt.
povestea cantecului basm ucrainean